Uruma - tatarens dotter

Primăvara, Dobrogea toată era de smalţ verde şi crud. Numai stâncile ei rămâneau mereu albe, de var. Numai râpile ei rămâneau mereu roşcate, de parcă ar fi fost zidite, chiar de atunci, de la începutul începuturilor, de o mână tainică, nepăsătoare la trecerea vremii, din pământ ars pe îndelete, la foc domol. În tinereţea mea depărtată, am petrecut câteva luni în acest ţinut straniu. Povestea ce va urma nu e decât un ecou târziu al unor întâmplări trăite atunci, simplu dar intens. Întâmplări, fericite şi nefericite, care au lovit adânc, poate de moarte, câteva biete inimi omeneşti, vai, atât de omeneşti! --Zaharia STANCU