„Cu o figură şi un aer de viking care nu-şi găseşte echilibrul pe uscat, bonom, cu o autentică vocaţie pentru prietenie, apărător înverşunat al lucrului bine şi creştineşte întocmit, bîrlădeanul ieşenizat Lucian Vasiliu (născut la 8 ianuarie 1954, «fiu de preot interbelic», cum îi place să-şi spună) este, de un sfert de secol încoace, una dintre prezenţele de primă linie ale generaţiei optzeciste. Faţă de alţi congenari, Lucian Vasiliu, aparţinător falangei moldave, deci metafizice, a opt-zeciştilor, lasă oricînd să răsară din text, ca sîngele printr-un alb pansament, o sfîşiere a eului în contact cu realul agresiv, a fiinţei (fragile) în raport cu lumea: Scriu pe acoperişul blocului de gheaţă – / noaptea / sparg lemne / unei foste actriţe de circ // ador sintaxa confuză, incongruenţa – / scriu pînă la epuizare / în numele unei acute lipse de / Prudenţă, / practic yoga între literele L şi V / saturat de convenţii şi certitudini // urc pe cal şi nu mai pot coborî / semnez tratate de pace cu heruvimii -/ pătrund cu glontele în carnea voastră: / «eu sînt tot ce pot vedea vreodată» (Yoga).“
Daniel Corbu