Poezia lui Gellu Dorian e un amestec de biografism şi melancolie, de metafizică ratio-vitalistă, aşa cum o concepea, cu ceva vreme în urmă, Ortega y Gasset. (…) De ce spun asta? Pentru că poezia lui Gellu Dorian, mai ales în ultimele cărţi, este o sumă de balade, o repovestire a lumii în care trăieşte, situaţiile de viaţă sunt atomii care rodesc lumi despletite. (…) Personajele poetice din baladele lui Gellu Dorian trăiesc cu voluptate căderea, sunt impregnate de păcat ca o esenţă a vieţii. Între adevăr şi moarte se petrece viaţa, o pendulare căreia Dostoievski i-a pus o sentinţă care face singurătatea şi mai profundă, mai greu de suportat: Dacă nu există nemurire, totul este permis. Dar dacă există?
Adrian Alui Gheorghe
Discursiv şi elegiac, livresc şi fantezist cu măsură, Gellu Dorian dovedeşte propensiune spre asumarea experienţei existenţiale ca experienţă culturală şi poetică, în care intră, în proporţii variabile, biografismul, intertextualitatea, cotidianul, ludicul şi ironia.
Iulian Boldea