Zece femei

„De cîţiva ani încoace, Al. Cistelecan, admirat unamim pentru subtilele intuiţii judecăţi privind spaţiul poetic românesc, dar dedat, nu mai puţin, unui soi de mic narcisism ţinînd de o anume caligrafie manieristă a expresiei, a publicat în presa literară o suită de profiluri de doamne lirice transilvane, dezgropate din fişiere îngălbenite de biblioteci, de unde nu le-a mai scos aproape nimeni şi nici nu prea mai aveau şansa să fie scoase. /.../ presupusul temut călău surîde şi se amuză în timpul execuţiei, nu mai puţin atent la baletul său de pe eşafod ori la dexterităţile cu care-şi minuieşte instrumentele chirurgicale. E, pe deasupra, un bonom şi un tandru.” (lon Pop, România literară, nr. 1-2/2015)