Ion Sîntu, publicat în 1957, continuă acțiunea romanului Sfârșit de veac în București (1944) și era proiectat să fie cel de-al doilea volum al trilogiei Lume; autorul intenționa să scrie un al treilea volum intitulat Copacul în flăcări sau, după alte surse, Desăvîrșirea lui Ion Sîntu, dar din acest proiect n-au mai rămas decât titlul și câteva pagini disparate.
Romanul descrie copilăria și tinerețea lui Ion Sîntu, fiul medicului Matei Sîntu și al Amelicăi (fiica arhivarului Iancu Urmatecu), pînă în timpul Primului Război Mondial, continuînd acțiunea romanului Sfârșit de veac în București din care nu sînt preluate decît cîteva personaje: medicul Matei Sîntu, Amelica, Iancu Urmatecu și Barbu B. (Bubi) Barbu, care dobîndesc aici o pondere neînsemnată. Deși există o oarecare continuitate epică, Ion Sîntu poate fi citit și ca un roman independent.
Ion Sîntu
Publication Date: 1957
Publisher: Editura de Stat pentru Literatură și Artă
Pages: 650
Format: Paperback
Author: Ion Marin Sadoveanu