Petru

„Am scris Petru în primăvara lui 1995, într-un timp scurt, cam o săptămână. Cunoscusem cât de cât Rusia şi destul de bine Franţa, adică Parisul. Despre Petru I, ţarul Rusiei, şi despre vizita lui din 1717 în Franţa citisem câte ceva. Dar nu istoria în sine mă interesa, şi nici clişeul foarte la modă al «ciocnirii civilizaţiilor». Descoperisem că pot fi avocatul fiecărui personaj, toţi aveau dreptate în felul lor şi de toţi mă simţeam ataşat. În aşa măsură încât, nevrând să-i abandonez, m-am gândit la o continuare a piesei: să-i aduc pe francezi în Rusia. Relativul succes al lui Petru şi spectacolele făcute după el m-au luat pe nepregătite. Odată pus în scenă, am fost obligat să mă detaşez de piesă, s-o privesc cu ochii spectatorului şi nu ai autorului – iar efectul a fost foarte puternic. Continuarea ei mi se părea un fel de Rambo II sau Greu de ucis II, aşa că am renunţat s-o mai scriu. De atunci, Petru a rămas o insulă barocă, luxuriantă şi paradoxală, pierdută în mijlocul oceanului. Şi, pentru mine, un capăt de drum." (Vlad ZOGRAFI)