Romanul „Zbor frânt" (1966) este considerat unul dintre cele mai remarcabile în literatura română din Basarabia.
Tema războiului din „Zbor frânt” pare să fie numai un pretext pentru a da curs „într-un moment de mare durere sufletească” acelor resorturi ale „frumosului” ce se regăsesc nu în formele termenului „formosus”, ci mai ales în natura profundă a conţinutului, pe care practicienii estetismului de dragul esteticii îl ratează.
În anii de după ’89, Zbor frânt s-a bucurat de analize cu tentă parabolico-simbolică: romanul a fost considerat un receptacul al vicisitudinilor unui popor separat de un râu, Nistrul şi Prutul în egală măsură, un adevărat „Stix” al sufletelor rătăcite, a fost pusă „sub lupă” relaţia complexă tată-fiu din naraţiune, recifele psihologice ale unei familii scindate. Această intensitate exegetică demonstrează valoarea ieşită din comun a romanului Zbor frânt.